SINGURATATEA, de M.Eminescu, in cuvinte incrucisate

Cred în Eminescu ca în soare, în magia frumosului şi în veşnicia neamului românesc. AUGUSTIN Z.N. POP
RIZONTAL : 1) Anul 1878, când apare această poezie, marchează (şi nu pentru prima, nici pentru ultima oară) mândra izolare a poetului faţă de lumea mărginită ce-l înconjoară: Şed la… de brad, / Focul pâlpâie în sobă, / Iar eu pe gânduri cad – Mântuitorul, sub numele cu care este evocat în poem. 2) În privazul negru-al vieţi-mi / E-o… de lumină – Amintirile cad grele: Cum în picuri cade… / La picioarele lui Crist. 3) Imaginea iubitei, în poezia De-aş avea: Gingaşă şi tinerică / Ca şi floarea crinului, / Alb ca… sânului(neart.) – Etcetera (abr.) – Liniştea singurătăţii e tulburată de şoarecii care umblă … cărţile în vravuri. 4) Amintiri / … încet ca greieri / Printre negre, vechi ziduri – Pseudonim al lui Constantin Dobrogeanu Gherea. 5) Încearcă critică – În… prin unghere / S-a ţesut păienjeniş (pl.) – Ioan Adam. 6) Traian Cernat – Medii! – O… înger blând, altă poezie eminesciană nepereche (pl.). 7) La revedere! – Din Sara pe deal: Şi osteniţi oamenii cu… -n spinare / Vin de la câmp (pl.). 8) Singurătatea este iluminată de visul apariţiei iubitei: Este Ea. Deşarta casă / … -o dată-mi pare plină – Ursuză. 9) Culeg pe-a ta frunte sublime visări, / Pe ochi… (Când… ) (inf.) – Şi prin cărţile din vravuri / Umblă şoarecii… . 10) Din Sărmanul Dionis: Ei se grăbise astfel, încât aceasta… viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis – Cu perdelele… / Şed la masa mea de brad. 11) … Crypto şi lapona Enigel, poem de Ion Barbu – Când suferinţa devine dureros de dulce: Inima din… îmi sare / Când aud că sună cleampa – În urmă! 12) Aceea (pop.) – Se bucură de preţuire.

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1)Stoluri, stoluri trec prin… / Dulci iluzii

– A menţine. 2)În… dulce pace – Întinderi (fig.). 3) Ah! De câte ori voit-am / ca să spânzur lira-n cui, exclamă poetul, dar atunci greier,… / Cu uşor măruntul mers, / Readuc melancoli-mi (sing.) – Când eu stau şoptind cu…. 4) Asia! – Interjecţie – Şi mi-i… cum de vremea / Să mai treacă se îndură. 5) Nai (od.) – A asambla. 6) ... prea arare / A târziu când arde lampa – În Alpi! 7) Clasa a III-a D! – Sere! – Fiinţa lui Arald, ca plăsmuire supra pământească: ochii-i… în friguri şi buza-i sângerată. 8) Pană – Cum în picuri... ceara – Iară ea se... vers. 9) Zeul pământului în mitologia egipteană – Început de iubire! – Austriac din naştere! 10) Îngrăditură – Înfăptuiri. 11) Îmi... privirea-n pod / Şi ascult cum învelişul / De la cărţi ei mi le rod – A pune accent pe silabele versurilor. 12) Pentru poetul copleşit de singurătate, amintirile cad grele... / Şi se sfarmă-n suflet trist.
 Dicţionar: CDG, NEI, CSD, SEP, AUS.

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

ALTE CAREURI CU EMINESCU

Consultarea textului

Cu perdelele lăsate,Şed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Ţârâiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri, Sau cad grele, mângâioase Şi se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. În odaie prin unghere S-a ţesut păinjeniş Şi prin cărţile în vravuri Umblă şoarecii furiş. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Şi ascult cum învelişul De la cărţi ei mi le rod. Ah! de câte ori voit-am Ca să spânzur lira-n cui Şi un capăt poeziei Şi pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, şoareci,Cu uşor-măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. Câteodată... prea arare... A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare Când aud că sună cleampa... Este Ea. Deşarta casă Dintr-odată-mi pare plină, În privazul negru-al vieţii-mi E-o icoană de lumină. Şi mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau şoptind cu draga Mână-n mână, gură-n gură.

          Poezia „Singurătate” aparţine „ciclului veronian” apărută în „Convorbiri literare” 1.03.1878. În această perioadă poetul trăieşte o profundă singurătate şi dezamăgire în dragoste. George Călinescu numea „poezia tăcerii absolute” în care solitudinea desăvîrşirii îngustează conştiinţa de sine şi dă naştere acelui sfîrşit, denotînd o meditaţie ce evocă sentimentul singurătăţii şi al curgerii timpului.

     În compoziţia poeziei se disting două planuri. Primul plan inseră 1-7 strofe ce adîncesc atmosfera singurătăţii, tristeţii şi melancoliei. În celălalt plan se includ ultimele 3 strofe ce activează starea eului liric datorită apariţiei iubitei.

     Poezia începe cu imaginea unui spaţiu mediu al eului liric: perdele, masă, foc, sobă, care denotă atmosfera de intimitate tensionantă. Antiteza „focul pîlpîe în sobă / iară eu pe gînduri...” determină o stare emoţională bruscă. În camera iluminată de pîlpîitul flăcării din sobă, se proiectează chipul prizonierului al amintirilor.
    Epitetul „perdelele lăsate” şi verbele „pîlpîe”, „cad”, „ţîrîiesc” relevă monotonia, stagnarea timpului în care este cuprins eul liric. Repetiţia şi aliteraţia” stoluri, stoluri trec prin minte” determină inundarea spaţiului cu amintiri abundente de dulci fantasme, de dulci iluzii, generînd o stare meditativă, somnolentă.
    Epitetul dublu „negri, vechi zidiri” nuanţează îndepărtarea în timp şi spaţiu a eului liric, al cărui suflet este ca o zidire. Motivul amintirilor rezidă din simbolul greieri, epitetul dublu „grele, mîngîioase amintiri” şi metafora „se sfarmă-n suflet”, care creează un zbucium sufletesc, învăluit de o stare dezolantă, de o tristă amintire persistentă.

    Motivul trecerii timpului este accentuat de acţiunile simbolurilor zoomorfe: greieri, şoareci, care trezesc imediat melancolia şi lupta împotriva scurgerii iremediabile a timpului. Lupta cognitiva se regăseşte prin scris. Metonimia „sună cleampa” determină apariţia iubitei, bucuria iubirii fiind singura care îi poate insufla încredere in viaţă.     Antiteza relevată prin adjectivele opuse, antonimice „deşartă plină” şi „negru-lumină” determină schimbarea radicală a atmosferei şi învăluită anterior în pesimism în una activă la ivirea iubitei, care este comparată cu o „icoană de lumină”, denotînd sacralitatea iubirii. Metafora „privazul negru al vieţii” sugerează ideea unei vieţi lipsite de bucurii, una solitară, care devine graţiei iubitei luminată, căci numai ea e în stare să dea un alt sens vieţii întunecate a poetului.
    În final apare acelaşi motiv de trecere a timpului - „şi mi-i ciudă”, eul liric fiind supărat că timpul îi macină viaţă, stăpîndînd-o necruţător , pe cînd el doreşte să savureze clipele alături de iubită. Prezenţa des întîlnită a formei personale la persoana I „-mi”, „melancolia-mi”, „dată-mi”, determină centrarea eului liric, a suferinţei lui în atmosfera poeziei.

Solutia careului: Scrisoarea V

1 F	2 E	3 M	4 E	5 I		7 S	8 A	9 M	10 S	11 O	12 N
2 E	L		D	A	L	I	L	A		A	A
3 R	E	C	I		U	N	I	V	E	R	S
4 M		A	T	A	M	A	N		S	E	T
5 E	R	O	A	R	E		T	A	U		E
6 C	E		R	E		Z	A	D	A	R
7 A	L	E	E		T	I	T	U		A	S
8 T	E	T		F	I	D	E	L	A		F
9 O		E	L	I	N	I		T	R	E	I
10 A	T	R	A	G	E		V	I	A	T	A
11 R	A	N	I		R	A	I		T	I	L
12 E	F	E	C	T	E		P	L	A	C	A